Skip navigation

Category Archives: ce se vede

Membri ai organizaţiei Noua Dreaptă, bătrâne ieşite de la slujbă, victime ale mineriadelor, preoţi şi membri MISA s-au adunat ieri în apropierea Patriarhiei pentru a striga într-un glas: „Nu vrem cipuri!“.

Este vorba despre dispozitivele introduse în noile paşapoarte, emise deocamdată doar în judeţul Ilfov, în al căror cod de bare ar exista „nu mărul Diavolului“ – 666.

„Omul o să fie dirijat în toate!“

N-a fost singurul motiv de supărare al creştinilor, yoghinilor şi victimelor mineriadelor: s-a strigat şi împotriva adoptării legii privind reţinerea datelor de către companiile de telecomunicaţii. S-au spus multe, s-a huiduit mult, oamenii s-au vrut solidari şi au strigat „Victorie!“.

Una dintre femeile venite de la slujbă, Virginia Toma, a spus că ştie sigur: după cipurile din paşapoarte or să vină cele băgate pe sub piele şi chiar mai mult. „Se lucrează la un aparat care să citească gândurile. O să facă o dereglare a sistemului nervos central, iar omul o să fie dirijat în toate acţiunile! Să nu ne lepădăm de Hristos!“, îndemna ea, îngrijindu-se mai mult de generaţiile viitoare.

Alături, un tânăr de la publicaţia „Cuvântul legionar“ arăta, prin intermediul unei pancarte, că nu e de acord cu „Noua ordine mondială“ şi e de părere că instaurarea acesteia se face prin intermediul crizei economice. Următorul protest va avea loc miercuri, în faţa sediului guvernului.

Productia auto din Marea Britanie a scazut cu 47,5% in ultima luna a anului 2008

Adevarul OnlineMarti, 3 Februarie 2009

Numarul de masini fabricate in Marea Britanie a scazut in decembrie la 53.823 unitati, dintre care 86,5% au fost destinate exporturilor. Numarul masinilor fabricate in 2008 a coborat la 1,45 milioane unitati, dintre care 78% pentru export, a anuntat SMMT.

Productia de vehicule industriale si utilitare a scazut in decembrie cu 48,7% si cu 5,8% anual. Potrivit NewsIn, constructorii au subliniat nevoia urgenta de ajutor din partea guvernului, aflat in discutii de mai multe luni.

Acestia i-au propus in noiembrie ministrului comertului, Peter Mandelson, o serie de masuri menite sa faciliteze creditarea, atat in sectorul privat cat si in cel industrial. Guvernul a exclus insa posibilitatea unui plan de salvare mai amplu, asemanator celui de care au beneficiat bancile.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.