Apocalipsa 19
| 1 | Dupã aceea, am auzit în cer ca un glas puternic de gloatã multã, care zicea: “Aleluia! A Domnului, Dumnezeului nostru, este mântuirea, slava, cinstea si puterea! |
| 2 | Pentru cã judecãtile Lui sunt adevãrate si drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pãmântul cu curvia ei, si a rãzbunat sângele robilor Sãi, din mâna ei.” |
| 3 | Si au zis a doua oarã: “Aleluia!… Fumul ei se ridicã în sus în vecii vecilor!” |
| 4 | Si cei douãzeci si patru de bãtrâni si cele patru fãpturi vii s-au aruncat la pãmânt si s-au închinat lui Dumnezeu, care sedea pe scaunul de domnie. Si au zis: “Amin! Aleluia!” |
| 5 | Si din scaunul de domnie a iesit un glas, care zicea: “Lãudati pe Dumnezeul nostru, toti robii Lui, voi care vã temeti de El, mici si mari!” |
| 6 | Si am auzit, ca un glas de gloatã multã, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: “Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început sã împãrãteascã. |
| 7 | Sã ne bucurãm, sã ne înveselim, si sã-I dãm slavã! Cãci a venit nunta Mielului; sotia Lui s-a pregãtit, |
| 8 | si i s-a dat sã se îmbrace cu in subtire, strãlucitor, si curat.” – (Inul subtire sunt faptele neprihãnite ale sfintilor.) |
| 9 | Apoi mi-a zis: “Scrie: Ferice de cei chemati la ospãtul nuntii Mielului!” Apoi mi-a zis: “Acestea sunt adevãratele cuvinte ale lui Dumnezeu!” |
| 10 | Si m-am aruncat la picioarele lui ca sã mã închin lui Dar el mi-a zis: “Fereste-te sã faci una ca aceasta! Eu sunt un împreunã slujitor cu tine si cu fratii tãi, care pãstreazã mãrturia lui Isus. Lui Dumnezeu închinã-te! (Cãci mãrturia lui Isus este duhul prorociei.”) |
| 11 | Apoi am vãzut cerul deschis, si iatã cã s-a arãtat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamã “Cel credincios” si “Cel adevãrat”, si El judecã si Se luptã cu dreptate. |
| 12 | Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împãrãtesti, si purta un nume scris, pe care nimeni nu-l stie, decât numai El singur. |
| 13 | Era îmbrãcat cu o hainã muiatã în sânge. Numele Lui este: “Cuvântul lui Dumnezeu.” |
| 14 | Ostile din cer Îl urmau cãlãri pe cai albi, îmbrãcate cu in subtire, alb si curat. |
| 15 | Din gura Lui iesea o sabie ascutitã, ca sã loveascã Neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Si va cãlca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. |
| 16 | Pe hainã si pe coapsã avea scris numele acesta: “Împãratul împãratilor si Domnul domnilor.” |
| 17 | Apoi am vãzut un înger, care stãtea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare, si a zis tuturor pãsãrilor, care zburau prin mijlocul cerului: “Veniti, adunati-vã la ospãtul cel mare al lui Dumnezeu, |
| 18 | ca sã mâncati carnea împãratilor, carnea cãpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor si a cãlãretilor, si carnea a tot felul de oameni, slobozi si robi, mici si mari!” |
| 19 | Si am vãzut fiara si pe împãratii pãmântului si ostile lor, adunate ca sã facã rãzboi cu Cel ce sedea cãlare pe cal si cu oastea Lui. |
| 20 | Si fiara a fost prinsã. Si împreunã cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care fãcuse înaintea ei semnele, cu care amãgise pe cei ce primiserã semnul fiarei, si se închinaserã icoanei ei. Amândoi acestia au fost aruncati de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasã. |
| 21 | Iar ceilalti au fost ucisi cu sabia, care iesea din gura Celui ce sedea cãlare pe cal. Si toate pãsãrile s-au sãturat din carnea lor. |
